Cele 10 momente-cheie ale intervenției asupra DNA a tripletei Ponta-Cazanciuc-Nițu. Cât de importante au fost cele 15 minute cu „Uncle Sam”

Cele 10 momente-cheie ale intervenției asupra DNA a tripletei Ponta-Cazanciuc-Nițu. Cât de importante au fost cele 15 minute cu „Uncle Sam
Publicat: 13/10/2013, 21:09
Actualizat: 29/04/2015, 16:37

10 zile a durat tentativa premierului Ponta, ajutat de ministrul Robert Cazanciuc și procurorul general Tiberiu Nițu de a cuceri secția I a DNA, secția unde sunt investigate cele mai grele dosare de corupție. Primul pas a fost revocarea de la șefia secției a procurorului Lucian Papici, la numai o oră după ce publicul a aflat că acesta a terminat dosarul lui Liviu Dragnea. Între timp, ministrul Cazanciuc și procurorul Tiberiu Nițu, cel garantat de Băsescu în februarie, pregăteau înlocuitorii lui Papici, fără a anunța însă și conducerea DNA. După 10 zile Ponta, Cazanciuc și Nițu au cedat și au propus pentru șefia secției „dosare grele” de la DNA procurorii agreați de Codruța Kovesi. Intervenția Ambasadei SUA după o mini „anchetă” proprie pare să fi fost esențială în acest sens. La fel de important pare să fi fost și trocul neenunțat, propus de Băsescu premierului Ponta: procurori contra miniștri.

Disputa Ponta – Băsescu, Kovesi – Cazanciuc&Nițu pe numirea șefilor secției I a DNA, secția „dosare grele” a început încă din septembrie. Până la eliminarea lui Lucian Papici de la conducerea secției, după finalizazarea dosarului „Referendumul”, această luptă s-a dus în subterane. Niciunul dintre jucători nu a ieșit public să anunțe că urmează să fie blocată secția care practic reprezintă coloana vertebrală a DNA.

Miza numirii șefului secției „Dosare grele”. Funcția de șef al secției I a DNA este importantă din cel puțin trei motive: 1) La această secție sunt anchetate cele mai mari dosare de corupție; 2) Șeful secției este cel care verifică rechizitoriile și are puterea să infime rechizitorii, altfel spus poate bloca anchetele cu miniștri și parlamentari dacă este de rea-credință; 3) Șeful secției I este cel care aprobă și rechizitoriile dosarelor venite din teritoriu, altfel spus dacă un procuror din Constanța face, de pildă, un dosar, trebuie să primească viza de legalitate de la șeful secției I și abia după aceea poate trimite dosarul în judecată.

Momentul 1: Prima tentativă a lui Cazanciuc

Pe 17 septembrie, gândul a scris că ministrul Robert Cazanciuc a vrut să îl propună pentru funcția de șef la secția I a DNA pe procurorul Gheorghe Bocșan. Acesta a anchetat în prima fază dosarul lui Liviu Dragnea. După ce USL a câștigat alegerile, procurorul s-a retras din dosar. Unele surse juridice au explicat pentru gândul că Bocșan a vrut să îl scoată din dosar pe Dragnea, dorind să dea o soluție de scoatere de sub urmărire penală. Astfel, Cazanciuc ar fi dorit să îl pună la șefia secției I pe procurorul care putea să închidă dosarul referendumul.

Totuși, pe 23 septembrie, Tiberiu Nițu îi semnează delegarea lui Lucian Papici la secția I până în decembrie 2013.

Momentul 2: Dragnea trimis în judecată, Papici eliminat

Pe 2 octombrie, procurorul Lucian Papici termină dosarul lui Liviu Dragnea și îl trimite spre avizare către procurorul șef al DNA, Codruța Kovesi. Asta, în termeni procedurali, înseamnă că procurorul de caz, adică Lucian Papici, a scris rechizitoriul, l-a semnat și l-a transmis mai departe către procurorul ierarhic, adică șeful DNA, Codruța Kovesi. Potrivit procedurii, atunci când un procuror face un dosar, după ce îl termină, rechizitoriul trebuie să fie contrasemnat și verificat de procurorul ierarhic. Acestă informație a ajuns la jurnaliști și a fost publicată în jurul orelor 16.

Tot miercuri la ora 17, adică la mai puțin de o oră, procurorul general, Tiberiu Nițu informează DNA că i-a revocat pe Lucian Papici și Mariana Alexandru. Nițu a dispus ca pe funcțiile celor doi să fie delegați Iuliana Bendeac și Viorel Cerbu. Nițu a decis înlăturarea lui Papici de la șefia secției I fără să o consulte le Codruța Kovesi. Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție prevede că delegările în cadrul DNA sunt propuse de șeful instituției și aprobate de procurorul general.

În același timp, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, transmite către CSM propunerile sale pentru numirea la șefia secției I a procurorilor Bendeac și Cerbu. Ministrul Justiției a trimis cele două propuneri fără a se consulta cu procurorul șef al DNA.

De altfel, surse din Ministerul Justiției au declarat pentru gândul că, anterior acestui episod, conducerea DNA i-a indicat ministrului Robert Cazanciuc că potrivită să conducă secția I a DNA este Mariana Alexandru, iar Lucian Papici ar putea fi numit adjunct. Motivația: s-ar putea astfel păstra și o continuitate pe dosarele existente. De altfel, Cazanciuc a și recunoscut public că șeful DNA i-a propus rocada Papici – Alexandru.

Ministrul Cazanciuc a chemat rând pe rând procurori din secția I a DNA la minister pentru a-i evalua personal. Ministrul le-a cerut însă procurorilor din secție să nu informeze conducerea DNA despre discuțiile purtate, susțin aceleași surse. De altfel, procurorii Bendeac și Cerbu nu i-au spus procurorului șef al DNA că au acceptat oferta ministrului Cazanciuc de a-i propune la conducerea secției I.

Momentul 3: Ponta își asumă atacul la DNA

În aceeași miercuri, seara, premierul Victor Ponta și-a asumat în direct la TV „demiterea” lui Papici de la secția I. Ponta a explicat în locul procurorului general, Tiberiu Nițu, că Papici a fost revocat pentru că este băsist și face dosare politice. Procurorul Papici a recționat și a cerut CSM să îi apere reputația. După șapte zile CSM decide că afirmațiile lui Ponta au afectat grav independeța Justiției. Potrivit legislației decizia CSM se rezuma la o mustrare publică a premierului Ponta.

Momentul 4: Cele 15 minute cu „Uncle Sam”

Joi 3 octombrie, la 24 de ore după intervenția lui Ponta, Cazanciuc și Nițu asupra DNA, premierul are o discuție de 15 minute cu însărcinatul cu afaceri al misiunii diplomatice SUA la București, Duane Butcher, legată inclusiv de situația creată de revocarea lui Lucian Papici de la Secția I DNA. Ponta a susținut că i-a explicat oficialului american ce s-a întâmplat. Din toate datele publice și după tonul comunicatului publicat de ambasadă ulterior, oficialii americani au făcut propria lor „anchetă” în cazul Papici colectând date factuale din toate taberele. Ponta are programată o vizită în SUA, însă după episodul Papici acestă vizită a devenit incertă.

Momentul 5: Băsescu apără procurorii după ce l-a garantat pe Nițu

Președintele Traian Băsescu denunță și el pe 3 octombrie acțiunea tripletei Ponta-Cazanciuc-Nițu. Traian Băsescu a fost cel care l-a garantat pe Nițu prin semnarea decretului de numire în funcția de procuror general. După ce cu câteva luni înainte, în urma unei prestații discutabile în fața CSM, refuzase numirea sub pretextul unei proceduri netransparente, președintele Băsescu a decis să îl numească procuror general. „Nițu nu este un om care să se schimbe de la o zi la alta. Cineva s-a urcat cu piciorușele pe el și pe Cazanciuc, care acceptă presiunea politică. În acest moment, ce au făcut Nițu, Cazanciuc și Ponta a compromis România, a arătat că nu lucrează pe regulile pe care s-a lucrat până acum”, a spus Băsescu pe 3 octombrie.

În mai, Băsescu era convins de capacitatea lui Nițu de a conduce procuratura: „Discutând cu domnul Nițu m-am convins că poate face față funcției, că Justiția nu se va prăbuși și nici nu va fi subordonată politic”

Momentul 6: „Uncle Sam” îi spune lui Ponta că nu a făcut bine

Prima reacție a venit însă de la Ambasada Olandei care a transmis că independența procurorilor trebuie respectată și că România s-a angajat să respecte acest principiu atunci când a aderat la UE. Luarea de poziție a ambasadei SUA de pe 4 octombrie a fost însă mult mai clară: „Înlocuirea șefilor de secție din DNA trebuie realizată în urma unor proceduri de consultare între procurorul șef al DNA, ministrul Justiției, CSM și președinție”. În subtext oficialii americani i-au transmis că astfel de acțiuni nu fac parte din principiul statului de drept.

Momentul 7: Protest la DNA, ecologiștii au lipsit

Duminică la în fața sediului DNA a avut loc un miting de solidaritate față de procurorii DNA, Lucian Papici și Mariana Alexandru. Cei aproape 200 de manifestanți au cerut demisia procurorului general, Tiberiu Nițu, și a ministrului Justiției, Robert Cazanciuc. Deși pe pagina de Facebook unde sunt organizate protestele ecologiștilor anti-Roșia Montană a existat un vot majoritar care propunea ca traseul protestului de dumincă 6 octombrie să treacă și pe DNA, liderii mișcării ecologiste, precum Claudiu Crăciun, au refuzat să devieze protestul și au preferat să scandeze în fața Palatului Cotroceni.

Momentul 8: Nițu își explică decizia

Luni, 7 octombrie, procurorul general a explicat pentru gândul și TVR de ce l-a revocat pe Lucian Papici. „Nu am acționat la niciun ordin politic. Am respectat legea”, a declarat Tiberiu Nițu, luni dimineață la Parchetul General. În aceeași zi Comisia Europeană a transmis că raportul pe Justiție va fi prezentat în ianuarie, și nu în decembrie așa cum era programat.

Momentul 9: Băsescu amenință cu dezvăluiri despre procurorul Cerbu

Președintele explică într-o conferință de presă că, în urmă cu doi ani, Viorel Cerbu a fost propus pentru aceeași funcție de adjunct la secția I pentru care a fost propus de Cazanciuc. Președintele a lăsat să se înțeleagă că are informații nu tocmai pozitive despre acest procuror și că nu îl va numi pe funcție nici acum. În schimb, demisia ministrului Varujan Vosganian din guvern îi aduce președintelui Băsescu un instrument de presiune pe tripleta Ponta-Cazanciuc-Nițu. Acest mecanism se reduce simplu la „Noul troc: procurori contra miniștri”, foarte bine explicat în acest editorial

De altfel, pe 10 octombrie, Băsescu a și semnat revocarea lui Vosganian. Toate informațiile arată că decizia de a se renunța procurorii Bendeac și Cerbu a fost luată tot pe 10 octombrie.

Momentul 10: Tripleta Ponta-Cazanciuc-Nițu schimbă schimbarea

După reacția fără echivoc a ambasadei SUA, ministrul Cazanciuc a inițiat procesul de consultare cu conducerea DNA. Așa cum au solicitat și oficialii americani, Cazanciuc a cerut o listă de nume de la conducerea DNA. În interiorul DNA, procurorii au avut propria lor consultare și au decis asupra noii echipe de la șefia secției I: Gheorghe Popovici și Dănuț Volintiru. Mariana Alexandru, procuroarea dosarelor lui Năstase, a fost propusă ca adjunctă la secția II a DNA. Lucian Papici, emblema disputei pe DNA, a rămas în cadrul secției I unde probabil va fi numif șef de serviciu.

De altfel, procurorul Popovici și Lucian Papici au făcut echipă în cadrul secției I. Gheorghe Popovici a ajuns la DNA de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, diind delegat, din 10 iunie, ca șef serviciu la aceeași secție.

Popovici poate fi considerat ca „specializat” pe instrumentarea unor dosare ce au vizat avocați, procurori și judecători. Printre cei vizați în dosarele la care a lucrat acesta se numără fostul procuror Mihai Betelie, judecătoarea Anișoara Topor din Focșani, dar și primarul din Năvodari, Nicolae Matei. De asemenea, a avut în lucru dosarul în care sunt cercetați, printre alții, fostul șef al ANAF Sorin Blejnar, fostul șef al Serviciului de Informații și Protecție Internă (SIPI) Constanța Dan Secăreanu, și fostul șef de cabinet al lui Blejnar, Codruț Marta.

Un alt dosar instrumentat de Popovici este cel în care au fost trimise în judecată fosta directoare de cabinet a ministrului Muncii, Iuliana Coruț, și alte patru persoane, printre care Paula Mănuceanu, fost consilier la același cabinet.

Cel mai sonor dosar al lui este și cel mai recent, în care acesta, alături de cea în locul căreia a fost delegat, Iuliana Bendeac, i-a deferit justiției pe Dan Voiculescu și pe fiica acestuia Camelia, în dosarul în care directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, este acuzat de șantajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Decembrie cu ninsori și crivăț! Meteorologii Accuweather anunță cum va fi vremea luna viitoare, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Zborul la Nisa. Subiectul falsificării documentelor aviatice zguduie finalul campaniei electorale. Probleme majore de GDPR
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce este „paradoxul coastei”?